Batalia pentru viata

La spital medicii m-au examinat cu atentie si au spus ca nu-mi garanteaza viata pana a doua zi. Imi rupsesem oasele gatului. Din cauza izbiturilor capul se umflase peste limita normala. Am intrat in operatie – o operatie de 9 ore si jumatate – timp in care mi-au fost atasati niste scripeti cu greutati de 20 kg pentru a-mi trage capul si astfel sa-mi puna oasele gatului la loc.

Sotul si fetita mea asteptau cu infrigurare verdictul. Au trecut 30 de ore si medicii s-au pronuntat: scapasem cu viata dar ramasesem paralizata pentru totdeauna de la gat in jos. Am fost imbracata intr-un corset iar capul si gatul mi-au fost fixate intr-un cadru de metal pe care aveam sa-l port patru luni. In graba lor de a-mi salva viata cadrele medicale nu m-au spalat de sange si nisip. Si am stat asa patru luni.

Dar greul de abia de-acum incepea.

Accidentul

Ne-am mutat din desert in zona centrala a Californiei. Luasem carnet de conducere. Aveam o masina micuta, alba care mergea foarte bine.

Pe 21 mai ne aflam la mama lui B. Era prima mea zi de servici in cadrul unui spital. Aveam de condus doua ore si jumatate pana acolo. Sotul meu mergea si el spre casa in aceasi directie cu masina lui. Am intrebat-o pe fetita mea cu cine vrea sa mearga in masina – cu tati sau cu mami? Pentru prima data a dorit sa mearga cu tati.

Am pornit. Era o zi frumoasa de primavara. Eram emotionata gandindu-ma cum va fi la servici. Goneam cu 120 km/ora (80 ml/ora) pe autostrada 101. Era ora 2 dupa amiaza; o ora cand circulatia era foarte intensa. Deodata am simtit ca masina trage primejdios spre stanga. Am sucit volanul puternic spre dreapta, dar am realizat ca ma duc direct spre masina sotului meu. M-am infiorat la gandul ca-mi omor familia. Am tras volanul din nou spre stanga si am pierdut controlul masinii. Masina s-a rostogolit in aer de trei ori si atunci, intre pamant si cer am strigat ingrozita in fata mortii: ” Doamne “.

Negura s-a asternut peste mine si n-am mai stiut nimic. Dar in clipa aceea Domnul a intervenit. ” Ma inconjurasera legaturile mortii si ma ingrozisera raurile pieirii; dar, in stramtorarea mea, am chemat pe Domnul si am strigat catre Dumnezeul meu. Din locasul Lui El mi-a auzit glasul; Si-a intins mana de sus, m-a apucat si m-a scos din apele cele mari.” (Ps.18.4,6,16)

Masina a aterizat pe banda unde masinile veneau din directie opusa, la numai cativa centimetri de o groapa adanca de zece metri. Uimitor a fost faptul ca nici o masina nu circula pe sosea la ora aceea de varf.
Sotul si fetita mea au privit neautorati intregul accident. Fetita mea intreba intr-una: “Tati, de ce se rostogoleste masina mamei asa?” Avea doar trei ani.

A sosit Politia si un minut mai tarziu a sosit o masina in care – din intamplare – se aflau un medic si o asistenta. Tocmai terminasera serviciul. Pe ei i-a trimis Dumnezeu sa-mi dea primul ajutor. Abia dupa aceea a venit si ambulanta.

Maryann

Un an mai tarziu Domnul ne-a daruit o fetita careia i-am pus numele Maryann. Doream sa fie pura ca Maria, mama Domnului Isus si sa aibe credinta Anei, mama profetului Samuel. Am dedicat-o Domnului si am crescut-o zi de zi in temere de Dumnezeu. Era un copil cuminte si ascultator. Dimineata ma trezeam devreme sa pregatesc micul dejun si pachetul cu mancare pentru sotul meu la servici. Maryann se trezea ca un cocosel, odata cu zorile si gangurea in patut. Stia ca daca plange nu primea nici o atentie. Si eu o luam in brate si o duceam la fereastra unde admiram amandoua aurora si rasaritul soarelui. Acolo ii vorbeam despre Domnul care le facuse pe toate minunat de frumos.

B. pleca la servici si noi ii faceam intotdeauna cu mana; apoi fugeam in casa si ne rugam amandoua Domnului sa-l ocroteasca pe tati si sa-l aduca cu bine acasa. Ne rugam si pentru noi, care eram singure, sa trimita ingerii Lui pazitori si sa ne ajute sa ascultam de El. Erau atatea primejdii in America aceasta mare incat nu puteai incepe o zi fara protectia si grija Domnului.

Dupa ce luam micul dejun plecam amandoua cu caruciorul la parc. Pe drum ii cantam si ii culegeam floricele. La parc ne plimbam si ne duceam la lac sa dam de mancare ratelor salbatice si porumbeilor. Era cartea naturii din care invatam lectiile Domnului. Ne jucam in nisip si o dadeam pe Maryann in leagane. In jurul pranzului ne intorceam acasa. Serveam pranzul si apoi o puneam pe Maryann in patut sa doarma dupa amiaza. In acest timp eu gateam, spalam, faceam curatenie, calcam rufe. Cand se trezea Maryann o luam cu mine in bucatarie jucandu-ne amandoua de-a gatitul. Alteori ne jucam de-a croitoresele, ori de-a prinselea si veselia era in toi. Dupa amiaza, tarziu mergeam sa ne plimbam privind florile. Ii povesteam despre albinute, furnicute, gandacei si fluturasi. Intotdeauna ne opream in fata unui mic monument; acolo isi rostea Maryann cuvantarea zilnica facandu-i pe trecatori sa se opreasca si sa asculte incantati expunerile ei din Biblie. Uneori magii de la rasarit veneau de departe in cca.60 de minute sa-l vada pe prunc; alteori Avraam avea camile cocosate pentru ca munceau din greu…

Ne intorceam acasa obosite, gata pentru cina si baia de seara. Iar cand stelele sclipeau pe cer ii spuneam “Noapte buna” Tatalui Ceresc cantand un cantecel ochisorilor adormiti.

Nunta

Frecventam biserica americana din oras care era nespus de primitoare. Totusi nu aveam prieteni deoarece nu stiam limba engleza.

Ne pregateam de nunta. In sfarsit aveam sa fiu mireasa. Citeam adeseori ingandurata cuvintele Domnului: “El ridica pe cel sarac din tarana; inalta pe cel lipsit din gunoi.” (Ps.113.7)

Sotul meu mi-a facut o surpriza frumoasa: m-a luat la Loma Linda – un oras faimos din California si m-a dus la Biserica romana de acolo. Am fost primita cu caldura cu toate ca nu ma cunosteau. In bucuria mea i-am invitat pe toti la nunta. Doream sa se simta liberi sa se bucure impreuna cu noi. In trecut dorisem si eu sa merg la nunti si sa ma bucur, dar niciodata nu aveam bani sa platesc. De aceea doream ca la nunta mea sa vina oricine fara sa plateasca..

Au venit peste o suta de romani si cincizeci de americani. Si acolo, in fata lui Dumnezeu si a oamenilor am promis sa fiu cu sotul meu si la bine, si la rau. Iar Tatal Ceresc ne-a binecuvantat.

Tentatii

Aveam vecini care se ocupau cu traficul de droguri. Stirile de la televizor si povestirile sotului meu cu privire la serviciul lui erau asa de alarmante incat am inteles intr-un timp foarte scurt ca diavoli erau in toata lumea, dar America era resedinta principala a Satanei.

Viata americana isi avea insa si partile ei atractive: gaseai sa cumperi tot ce-ti dorea inima, iar daca n-aveai bani ti se ofereau pe credit; mancare, haine, vacante, distractii de tot felul te inconjurau cu atata maiestrie incat nici nu-ti dadeai seama ca deveneai sclavul lor si erai pierdut. Aveam nevoie de munca, ordine si disciplina in viata ca sa scap de atractiile mieroase la tot pasul.

Atunci am ingenunchiat si m-am rugat Tatalui Ceresc ca orice s-ar intampla si oricat ar costa sa fie cu mine si sa nu ma lase sa cad in mrejele diavolului.

Adaptarea

B. locuia intr-un orasel, in desert, in sudul Californiei. Am calatorit cinci ore pana acasa. Viteza pe sosea era asa de mare incat mi-era mai frica acum sa nu-mi pierd viata decat imi fusese in avion. Dar Domnul, in bunatatea Lui, ne-a adus acasa intregi si nevatamati. B. avea un apartament inchiriat,cu doua camere. Acolo am petrecut noi primii cinci ani de casnicie.

Viata americana era foarte dificila pentru mine. Nu cunosteam limba si nu ieseam afara din casa decat cu B. El era mai tot timpul la servici. Aragazul electric mi-a dat multe batai de cap si adeseori eram nevoita sa arunc mancarea prajita prea tare. Cuptorul cu microunde, telefonul cu memorie, prajitorul de paine, blender-ul, robotul de sucuri, aspiratorul de praf, masina de spalat rufe, computerul erau un stress pentru mine. Aveam nevoie de timp sa invat sa le folosesc.

La cumparaturi mergeam cu B. Toate magazinele se aflau departe, la marginea orasului si tot ce cumparam se platea cu un card sau cu un cec, nu cu bani in mana. Oriunde ieseam trebuia sa ne folosim de masina. Mi-era un dor nebun sa merg pe jos, in loc sa intru tot timpul intr-o cutie pe roti (masina) pentru a ma deplasa dintr-un loc in altul. Am inceput scoala pentru a invata limba engleza.

Aterizarea

Pe 7 septembrie am aterizat pe aeroportul international Los Angeles. Nu-mi venea sa cred; eram pe coasta de vest a Americii; eu – o nimeni. Am tras aer in piept; era aer american.

Procedurile de imigrare mi-au luat trei ore. La iesirea din imensul aeroport ma astepta B. Eram fericita si obosita. I-am spus ca mi-era foame. Cand a auzit ca nu mancasem si nu bausem nimic inca de la plecare a ramas uimit dandu-si seama ca eram complet nepregatita pentru America. M-a dus pentru prima data in viata mea la McDonald unde am servit cartofi pai si am baut lapte-crema de capsuni.

Zborul

B. plecase deja de o saptamana. Era timpul sa parasesc tara in care ma nascusem. Mi-am cumparat un geamantan in care am pus doua rochii si o gramada de carti. Aceasta era toata averea mea. Mi-am luat la revedere de la prieteni, care se dovedisera adevarati frati in vremuri grele ale vietii mele de pana atunci. Se bucurau cu totii de izbanda mea dar se si intristau ca-i paraseam. De aici inainte se scria o noua fila in istoria vietii mele. Plecam in America – tara tuturor visurilor si posibilitatilor. Eram emotionata.

Zburam pentru prima data cu avionul. M-am rugat Domnului pentru protectie.

In avion era multa lume. Aveam un loc la fereastra si eram asa de curioasa si fascinata incat priveam tot timpul prin geam. Ceilalti erau ocupati cu televizorul. Unii chiar dormeau. Stewardesele ofereau aproape tot timpul bauturi racoritoare si mancare.

Nu priveam la televizor avand grija sa nu-mi umplu mintea cu gunoaiele lumii. Refuzam mancarea si bautura de teama sa nu fiu nevoita sa le platesc. De unde era sa stiu eu ca toate serviciile erau incluse in biletul de avion? Dupa trei ore de zbor deasupra Europei am facut escala in Olanda.

In aeroport fiecare se grabea sa ajunga la avionul dorit. Eu habar n-aveam unde este avionul pentru America. Am inaltat o rugaciune tacuta si m-am luat dupa un grup de calatori. Am ajuns in sfarsit la avion. Am rasuflat usurata. Aveam zece minute pana la decolare. M-am asezat cuminte la locul meu, care era din nou la geam. Si am pornit spre America. I-am privit pe cei din jur. Unii dormeau. Ma intrebam uimita cum este posibil sa ai atata curaj incat sa dormi la zece mii de metri deasupra oceanului. Vanturi puternice zguduiau avionul. Mi-am facut ultima rugaciune. Daca picam in ocean doream sa mor in Domnul.

Am zburat opt ore fara intrerupere. Am vazut Anglia despre care citisem doar in carti, Islanda si ghetarii Groenlandei. Eram obosita. Ma usturau ochii. Zburam deasupra norilor si soarele era asa de minunat ca nu aveam cuvinte. In jurul avionului se formase un curcubeu asa ca zburam impreuna cu el. Am vazut Canada si marile fluvii ale Americii: Misissippi si Missouri. Munti, campii intinse si rauri argintii se desfasurau inaintea ochilor mei uimiti care nu voiau sa piarda nimic din priveliste. Asadar aceasta era tara cea mai binecuvantata din intreaga lume. Aveam impresia ca visez. Aici erau americanii, aici era Holywood-ul, aici era presedintele Statelor Unite. In sfarsit ne apropiam de destinatie. Zburam deasupra insoritei Californii. Inima imi batea repede.

Mana lui Dumnezeu

Am zburat la Agentia pentru bilete de avion, dar vai, se inchisese. B. a batut la usa insistand si cei de la Agentie au deschis spunandu-ne ca programul se terminase. Le-am explicat ca era o situatie de exceptie si dupa o clipa de gandire ne-au primit. Nu mai aveau locuri la avion pe a doua zi ci abia peste o saptamana. Am acceptat. B. avea sa plece singur a doua zi iar eu veneam peste o saptamana.

Am reanalizat evenimentele prin care trecusem si am vazut mana lui Dumnezeu in toate acestea. In numai doua saptamani incheiasem casatoria, obtinusem buletinul de identitate, pasaportul, viza de emigrare si biletul de avion.

In sfarsit, viza

Au trecut asa doua zile. B. mai avea patru zile de concediu si trebuia sa plece.
Si iata ca intr-o dimineata telefonul a sunat. Era Ambasada care ma anunta sa merg sa-mi fac analizele medicale si sa ma prezint la interviu doar cu o zi inainte de plecarea lui B. Aveam un nod in gat de emotie. Am luat trenul si lupta cu timpul a inceput.

Aveam multe analize de facut iar timpul zbura cu repeziciune.

In sfarsit am incheiat toate procedurile si m-am prezentat la interviu. Dar cei de la Ambasada se grabeau incet. Mai erau zece minute pana la inchiderea programului. Nu mai speram nimic. Si atunci, in ultimele cinci minute, pe ultima suta de metri mi-am auzit numele strigat. Obtinusem viza. Mi s-au acoperit ochii de lacrimi.