Am sunat-o pe mama s-o felicit de ziua ei. A inceput sa planga ca ea si tata erau singuri si nu au pe nimeni. M-a rugat sa ma intorc.
Mi-era greu. Acum, cand imi gasisem un servici bun, sa-l abandonez si sa ma duc undeva unde nu aveam nimic. Era greu sa gasesc un nou servici. Aici, unde lucram, sefa mea era foarte multumita de mine; dorea sa-mi faca rost de o garsoniera si sa ma trimita la specializare, in Belgia, ca sa lucrez totdeauna pentru compania lor aeriana. Era o sansa la o mie sa gasesc un servici asa de bun si stabil.
Dar in inima mea m-am gandit la aceia care ma crescusera, ca venise probabil timpul cand aveau nevoie de o cana de apa la batranete; asa ca m-am retras din servici. Toti credeau ca-mi pierdusem mintile dand cu piciorul la o asemenea sansa.
M-am mutat in orasul copilariei mele. Acasa a fost bine pentru un scurt timp, apoi parintii vazand ca eu tot nu renuntasem la religia mea s-au schimbat. Ori de cate ori doream sa-i ajut la treaba imi spuneau nervosi: “Pleaca de aici! N-avem nevoie de tine.” Imi imputau faptul ca plateam zecimea la biserica si cei de acolo se imbogateau cu banii mei. Ma durea…Stiam ca nu-i adevarat. Eu dadeam suma aceea mica Domnului si Domnul stia ce are de facut cu ei. Era ocazia mea de a-mi exprima recunostinta fata de tot ce facea El pentru mine.
Mariel's Blog 