I-am luat rufele la spalat. Erau nespalate de ani de zile. Ii aduceam apa de izvor in niste bidoane mari pe care numai eu stiu cum le gasisem. Culegeam floricele de pe strada si i le puneam intr-un pahar pe masa din sufragerie. Doream sa-i fac viata frumoasa.
Din cand in cand ii tundeam parul si barba si ii taiam unghiile spunandu-i ca am de gand sa-l insor. Radeam amandoi. Cateodata ne asezam amandoi la taclale vorbind de toate. Ii povesteam cum e la biserica, la servici, prin oras. Ma asculta plin de incantare… Nu indrazneam sa-l intreb de ce nu mai vine la casa Domnului. L-am intrebat despre sotie,familie. Mi-a spus ca sotia ii murise cu multi ani in urma. Avea doi copii – un baiat in Australia si o fata in oras – casatoriti. Nu vroiau sa stie de el pentru ca nu le daduse bani cand vroiau ei.
Povestea inabusindu-si plansul… Nu-l vizita nimeni de ani de zile. De iesit in oras nu iesea pentru ca nu mai putea cobora si urca scarile. Singura legatura cu lumea era un aparat de radio la care asculta stirile.
De Anul Nou i-am adus un semn frumos de carte pe care era scris un text din Biblie. Fiecare primisem de la biserica unul. Textul Unchiului Costica spunea ca daca va fi credincios in darea zecimii Domnul il va binecuvanta nespus.
M-am facut ca nu stiu. I-am povestit ce frumos era la adunare.
O luna mai tarziu mi-a dat un plic si m-a rugat sa-l dau la biserica. Era zecimea. M-a rugat sa nu spun nimanui si asa am facut.
De atunci a platit regulat. Doar noi doi si Domnul stiam.
Mariel's Blog 