Unchiul Costica a venit sa-si ia banii si, cand i-am explicat ca-mi gasisem servici dar trebuia sa astept pana la sfarsitul lunii pentru salariu, s-a suparat foc si m-a dat afara.
Domnul nu m-a parasit si mi-a gasit in alta parte o camera cu chirie. Dar la sfarsitul lunii, cu toate ca-mi sacrificam banii de mancare, m-am dus la Unchiul Costica sa-i platesc datoria. Nu se astepta.
I-am dat banii suparata pe faptul ca nu avusese rabdare si ma alungase. Am dat sa plec, dar ceva m-a retinut… Domnul, in intelepciunea Sa nemarginita, dorea sa ne invete pe amandoi cate o lectie.
M-am intors si l-am privit cum isi tragea incet picioarele in urma mea. Parul alb si mainile tremurand de Parkinson, hainele slinoase de pe el si mizeria din casa m-au facut sa-l intreb daca are nevoie de ceva. M-a privit pentru o clipa neincrezator si mi-a raspuns ragusit ca ar avea nevoie de paine si ceva zarzavaturi sa-si faca o ciorba. Am dat fuga la piata, le-am cumparat si i le-am adus. I s-a luminat fata cand le-a vazut.
Mariel's Blog 